Candidez, nu ma joc!

Observ ca, in ultimele zile, foarte multi analisti, dar si colegi din taberele cu care ma aflu in competitie in partid sustin sus si tare ca anuntata mea candidatura la sefia PSD este, de fapt, o miscare tactica. Convinsi ca ei stiu, chiar mai bine decat mine, ce urmeaza sa fac, distinsii domni spun ca, mai mult ca sigur, nu voi candida in final la presedintia partidului si ca ma voi alatura uneia sau alteia dintre tabere.

Dar astazi am decis sa nu-i mai las sa munceasca in van. De ce sa-si consume energia si timpul construind fel de fel de scenarii referitoare la candidatura mea? Asa ca ii anunt, in modul cel mai sincer, ca nu-mi retrag candidatura. Nici acum si nici mai tarziu. Am spus un lucru si ramane asa cum l-am spus. Nu ma joc cu vorbele si cu candidaturile.

La discutii, da, sunt deschis atunci cand vorbim despre cum trebuie reconstruit PSD, despre cum trebuie reformat statul, despre care trebuie sa fie solutiile PSD de scoatere a tarii din criza, despre cum trebuie sa arate echipa capabila sa atinga aceste deziderate. Pot sa discut de ce nu cred ca e bine ca Mircea Geoana sa mai conduca PSD, de ce cred ca Viorel Hrebenciuc, Marian Vanghelie si grupul lor de interese nu trebuie sa mai influenteze deciziile partidului.

Pot sa discut despre toate lucrurile bune pe care le-a facut Adrian Nastase pentru PSD si sa-l invit public, asa cum am facut-o si cu Cristi Diaconescu, sa vina alaturi de mine intr-o echipa redutabila pentru reconstructia partidului, intr-o echipa care sa ne duca la guvernare pana cel tarziu in 2012. Insa nu-i pot lasa pe altii sa hotarasca la televizor ce se va intampla cu candidatura mea. Acest lucru l-am hotarat eu si las Congresul PSD sa se pronunte daca am luat sau nu o decizie buna.

Publicitate

Patefonul lui Geoana s-a blocat!

Patefonul lui Mircea Geoana s-a blocat pe versul “Mitrea e omul lui Basescu”. Stiindu-se pe sine un politician-marioneta, Geoana isi imagineaza ca si altii sunt la fel. Isi inchipuie ca eu nu pot functiona ca un politician cu gandire si vointa proprie, ci e musai sa am pe cineva in spate, care sa ma manipuleze.

N-am fost, nu sunt si nu voi fi niciodata omul nimanui. Sunt un om cu coloana vertebrala, care isi respecta intotdeauna cuvantul dat. Daca eram omul cuiva, nu eram trimis sa ma “odihnesc” dupa fiecare campanie pe care am castigat-o pentru PSD. Iar aiureala asta cu Basescu este cea mai ticaloasa minciuna care s-a spus vreodata despre mine. Ticaloasa, pentru ca pleaca de la faptul ca am militat pentru intrarea la guvernare a partidului meu.

Am militat ca PSD sa intre la putere alaturi de PDL fara sa cer nimic pentru mine personal. N-am cerut nici postul de sef al Senatului, nici calitatea de membru CSAT, nici controlul asupra Ministerului de Interne. Pe astea le-au cerut Geoana si grupul lui si au profitat de ele. Geoana & co. ma acuza pe mine ca am fost inteles cu Basescu sa bag PSD la guvernare. Dar ei unde au fost cand s-a negociat si cand s-a semnat protocolul aliantei cu PDL? Nu cumva Geoana era seful partidului, iar Hrebenciuc marele negociator de functii? Nu cumva Geoana a semnat cu mana lui alianta cu PDL? A semnat-o cu mana mea?

Mircea Geoana si grupul lui afirma ca eu am preluat temele lui Traian Basescu si le-am folosit ca sa-i atac pe ei. Blogul acesta este martor ca acuzele pe care eu le-am adus grupului Geoana au aparut cu mult inainte ca ei sa se lupte cu Basescu. Sunt lucruri evidente, pe care orice membru PSD putea sa le constate. Faptul ca Mircea Geoana era condus de grupuri de interese din afara partidului s-a vazut pe tot parcursul anului 2009 si, mai ales, in campania pentru prezidentiale, cand Geoana pierduse clar controlul asupra propriei campanii.

Atunci, de unde pana unde ideea ca Mitrea e omul lui Basescu? Doar pentru ca am spus adevaruri dureroase pentru Geoana & co? Declar pentru a nu stiu cata oara foarte raspicat: nu sunt omul nimanui. Sunt pesedist si voi ramane pesedist. Nu am nici o legatura sau intelegere ascunsa cu Traian Basescu si PDL. Ei sunt principalii nostri adversari politici, pe care trebuie sa-i invingem cu solutiile si programele noastre. Eu sunt obsedat de gasirea unor solutii social democrate pentru scoaterea tarii din criza si nu de Traian Basescu. Pentru ca obsesia noastra fata de Traian Basescu l-a facut atat de mare.

Geoana vrea sa rupa PSD!

Temerile mele incep sa se adevereasca. Gruparea Geoana – Hrebenciuc incearca sa recastige puterea in PSD prin mijloace necinstite. Mai multi colegi din tara m-au sunat sa-mi spuna ca Geoana & co. au convocat o intalnire undeva, la munte, unde incearca sa-i convinga pe unii lideri de filiale de necesitatea organizarii cat mai rapide a unui Congres. Mai exact, gruparea Geoana vrea sa convoace formal un Consiliu National pe 12 februarie pe care sa-l transforme imediat in Congres. Un Congres cu cateva sute de membri. Fara conferinte judetene organizate ca la carte, deci fara reprezentanti care sa reflecte cu adevarat vointa membrilor PSD din toata tara.

Astfel, Geoana & co. spera ca printr-un Congres rapid si aranjat sa-si pastreze controlul asupra partidului, control care a dus partidul in situatia de a se permanentiza in opozitie. Este grav daca gruparea Geoana reuseste sa dea aceasta lovitura. Este grav pentru ca, daca lovitura le iese, riscul ca PSD sa se rupa este foarte mare. Sper ca toti colegii mei, sefi de filiale, lideri locali, oameni cu influenta in partid, oameni carora le pasa de PSD sa se opuna acestei tentative.

PSD are nevoie de o viziune proprie despre reforma statului (I)

Ultimele alegeri prezidentiale au adus in centrul dezbaterii publice ideea, corecta, a necesitatii unei reforme ample a statului.

Este o reforma pe care o impun, in egala masura, dificultatile, tot mai mari, de operare in actualul cadru constitutional, cat si presiunea publica a cetatenilor, nemultumiti de beneficiile indoielnice pe care le au de la un stat tot mai costisitor si ineficient.

Colapsul statului totalitar comunist a impus societatii romanesti o reconstructie rapida a institutiilor si o adaptare din mers la cerintele democratiei si economiei de piata.

Cele doua procese majore de integrare prin care a trecut Romania in ultimele doua decenii, cea euro-atlantica si cea europeana, au impus si ele modificari multiple si uneori contradictorii cu alte reforme anterioare.

In ultimii douazeci de ani am oscilat intre viziunea unui stat paternalist, omniprezent si hiperactiv si cea a unui stat minimal, care asista, aproape indiferent, la efortul societatii de a face fata diferitelor provocari.

Actualul stat, cu toate imperfectiunile si cu toate costurile sale, este rezultatul acestor evolutii, deseori contradictorii. Criza economica de proportii prin care trecem si ultima criza politica au aratat ca aceasta constructie statala si-a atins limitele functionale si ca reformarea ei este deja o chestiune urgenta.

Actualul mandat parlamentar trebuie sa puna in centrul sau reforma statului. O astfel de reforma nu poate fi decat rezultatul unui efort comun al clasei politice. Dificultatea care apare este generata de diferentele, uneori majore, de viziune cu privire la acest proces de reconstructie statala.

Tentatia cea mai mare este cea a unei strategii de revizuire partiala a diferitelor paliere ale statului. Vorbim de o reforma constitutionala, de o reforma a sistemului electoral, de o reforma fiscala si de mult intarziata reforma a sistemului de justitie.

Este exact strategia pe care am functionat si pana acum si care a generat mare parte din contradictiile si disfuctionalitatile prezente. In toti acesti ani de reforma permanenta, cu toate costurile presupuse de instabilitatea sistemica implicata, am procedat asemeni unui mecanic care incerca sa reconstruiasca un vehicul cu piese disparate, unele chiar foarte performante, dar care in loc sa produca o masina fiabila si economica a produs un agregat greoi, incomod, cu costuri mari de exploatare si care se misca lent si uneori necontrolabil.

Acesta este motivul pentru care avem datoria ca, inainte de a declansa procesul de modificare a edificiului statal, sa elaboram o viziune integrata privind reforma statului.

Proiectul nostru de reforma a statului trebuie sa porneasca de la viziunea social democrata cu privire la progresul societatii romanesti.

Ce fel de stat dorim sa avem? Unul puternic si angajat sau unul minimal? Un stat cu o democratie solida si un echilibru clar intre puteri, sau unul bazat pe o concentrare a deciziei si un control slab intre puteri?

Ce trebuie sa ofere statul cetatenilor? Cu ce costuri si cum raspunde statul in fata cetatenilor pentru calitatea prestatiei sale?

Raspunsul la aceste intrebari si la multe altele, conexe, poate fi dat metaforic astfel: un stat democratic trebuie sa fie asemeni unei haine bine croite, nici prea stramta, nici prea larga, ci potrivita, sa lase suficienta libertate de miscare celui ce o poarta, sa asigure protectie pe orice fel de vreme si, foarte important, o astfel de haina trebuie sa coste atat cat ne putem permite.

Partidele trebuie sa accepte, ca politica nu poate fi redusa doar la lupta pentru putere. Politicienii trebuie, in primul rand, sa tina cont de felul in care oamenii vor sa traiasca si, mai ales, de felul in care acestia nu mai vor sa traiasca. Daca uitam acest lucru degeaba obtinem puterea.

In consecinta, atunci cand proiectam viziunea noastra despre reforma statului, suntem datori sa raspundem la doua intrebari cheie: ”Ce trebuie sa faca statul pentru cetateni si cum si cat vom plati pentru aceasta?”

Raspunsul la cele doua intrebari dau, doar intr-o anumita masura, identitate viziunii noastre despre stat. Pentru a construi un raspuns social democrat, coerent si pe deplin articulat, la provocarea reformei statului, trebuie sa decidem, de asemenea, ce cade in raspunderea statului, ce se supune actiunii fortelor economiei de piata si ce ramane in sarcina societatii civile.

Daca ar fi sa dam un exemplu, putem afirma ca statul este dator sa asigure justitia, ordinea publica si siguranta cetateanului, productia si vanzarea bunurilor este problema pietei, iar exercitarea libertatii de constiinta este in spatiul de actiune al societatii civile. In realitate distinctiile sunt mult mai nuantate si viata impune numeroase intrepatrunderi intre domeniile de actiune ale fiecarei entitati. Tocmai in aceasta intrepatrundere rezida dificultatea optiunii politice: cat stat in economie, cata piata in organizarea statului, cata societate civila in decizia institutionala? De felul in care raspundem la aceste intrebari depinde identitatea doctrinara a viziunii noastre despre stat.

Poate, enunturile de mai sus sunt prea abstracte, dar ele ne ajuta sa formulam cateva concluzii:

• reforma statului nu mai poate fi amanata;
  
• raporturile dintre cetatean si stat sunt inca prea aproape de situatia din perioada comunista; statul si-a prezervat o nefireasca superioritate in raport cu cetateanul, care plateste prea mult si obtine prea putin;
• institutiile statului trebuie sa devina mai transparente si nemijlocit supuse controlului public;
• ar fi o greseala sa procedam la o reforma punctuala, care sa rezolve unul sau altul dintre neajunsurile actualei constitutii; constitutia trebuie privita ca un sistem si reformata in ansamblul sau;
• fara o reabilitare a sistemului de partide si a imaginii publice a clasei politice soliditatea constructiei democratice se afla in pericol;
• inventarea unor noi impozite nu poate salva nici economia din criza, nici nu asigura statului veniturile necesare asigurarii unor servicii publice de calitate; este nevoie de o reforma completa a sistemului de taxe si impozite;
• economia romaneasca este dezavantajata de lipsa unei infrastructuri corespunzatoare, lipsa resurselor financiare si a unui program coerent de investitii publice submineaza dezvoltarea infrastructurii si limiteaza sansele unei cresteri economice durabile;
• privatizarea tuturor agentilor economici profitabili si mentinerea, aproape exclusiv, in proprietatea si administrarea statului a activitatilor economice si intreprinderilor neprofitabile a fost o eroare grava de strategie; statul trebuie sa isi pastreze in proprietate si administrare sectoarele economice care sunt decisive pentru echilibrul macroeconomic si pentru asigurarea resurselor financiare necesare unor noi investitii publice; serviciile publice strategice si cele care reprezinta monopoluri naturale nu pot fi supuse nici in viitor strategiei de privatizare;
• statul nu poate ramane un spectator pasiv la deteriorarea echilibrelor macroeconomice; reglementarea pietei in limite rezonabile, controlul respectarii normelor actiunii economice si financiare si asigurarea liberei si corectei concurente pe piata sunt sarcini inalienabile ale statului; inasprirea reglementarilor antimonopol este o cerinta esentiala pentru echilibrul si libertatea pietei precum si pentru protectia cetateanului impotriva abuzurilor economice;
• dezechilibrele sociale nu mai pot fi ignorate; piata nu poate asigura solidaritatea si echitatea; Romania trebuie sa devina un stat social, care sa asigure oportunitati egale si dreptul la o viata decenta;
• reechilibrarea pietei muncii, a raporturilor dintre partea activa si cea pasiva a societatii sunt esentiale pentru obtinerea unui nivel acceptabil de protectie sociala;
• reforma statului trebuie sa insemne, in egala masura, si o reforma a sistemelor de asistenta sociala, de educatie, cercetare, cultura si sanatate; fara reformarea acestor sectoare este imposibil de echilibrat resursa bugetara a statului, dar si de asigurat o calitate corespunzatoare a activitatii din respectivele domenii; fara a se asigura resurse financiare corespunzatoare niciunul dintre aceste domenii cheie ale societatii nu poate fi reformat in mod real;
  
• apropierea deciziei politice de comunitate si cetatean impun o noua viziune privind organizarea administrativ-teritoriala si descentralizarea statului;
• criza morala, coruptia si ineficienta sistemului de justitie precum si deteriorarea standardului de securitate a cetateanului impun o atitudine activa a statului;
• Romania are nevoie de un nou mod de a face politica.

Desigur, concluziile de mai sus nu sunt nici noi, nici exhaustive, dar ne ofera repere importante pentru asamblarea unei viziuni social democrate de reforma a statului romanesc. In esenta, este vorba de optiunea pentru un stat puternic si activ la nivelul tuturor palierelor edificiului social.

Statul roman este astazi slab, si din multe puncte de vedere minimal. Desi are putina resursa de putere, aceasta tinde sa fie excesiv polarizata la nivelul executivului.

Puterile in stat se afla mai curand in competitie si mai putin in cooperare si coordonare.

Desi este un stat care absoarbe prin taxe si impozite un volum financiar important, raportat la dimensiunea PIB-ului, este incapabil sa asigure o gestiune corecta si eficienta a resurselor.

Este grav ca cetateanul nu resimte in nici un fel efectul efortului financiar pe care il face alimentand bugetul central sau local. Romanul plateste tot mai mult si obtine tot mai putin.

Este firesc, in acest context, ca electoratul sa fie atras de solutii care propun o reducere a cheltuielilor de administrare a statului. Problema este ca, aceste reduceri de cheltuieli nu vor putea reface echilibrele bugetare, daca nu regandim politicile in ansamblul lor. Riscam sa avem doar institutii mai slabe si sa continuam sa suferim ca urmare a proastei gestiuni a resurselor financiare. Pe de alta parte, fara crestere economica durabila si fara contributii corespunzatoare la finantarea statului, oricate economii am face, nu vom putea asigura serviciile publice indispensabile functionarii unei societati democratice la standarde europene.

Putem defini patru directii prioritare de actiune pentru etapa imediat urmatoare:

• reforma constitutionala;
  
• reforma fiscala;
  
• reforma structurii sociale;
  
• reforma clasei politice.

Continuare:
REFORMA CONSTITUTIONALA
REFORMA FISCALA

PSD are nevoie de o viziune proprie despre reforma statului (II)

(continuare)

REFORMA CONSTITUTIONALA

Actuala constructie constitutionala este rezultatul compromisului istoric, specific perioadei imediat post-revolutionare, precum si a adaptarii la cerintele impuse de integrarea in NATO si UE.

Pe masura ce statul a evoluat, economia de piata s-a consolidat si democratia s-a aprofundat, au aparut limitele si contradictiile solutiilor de organizare a statului consfintite de constitutie. Criza constitutionala a devenit mult mai vizibila odata cu trecerea Romaniei printr-o noua experienta politica rezultata in urma alegerilor generale si prezidentiale din 2004. Factorul care a scos cu pregnanta in evidenta limitele constitutiei a fost aparitia, pentru prima data, a unei conjuncturi care ar fi trebuit sa impuna o coabitare intre presedinte si o majoritate parlamentara aflata in conflict politic cu acesta.

Numeroase imprecizii ale textului constitutional, raporturile neclare de prioritate intre diferitele etaje de putere ale statului, precum si suprapunerile de atributii au impus numeroase apeluri la Curtea Constitutionala si au generat frecvente blocaje politice.

Astazi, este evident ca avem nevoie de o noua constitutie, care sa elimine ambiguitatile si sa consolideze cadrul democratic, inainte ca acesta sa se deterioreze si mai grav.

O prima problema este cea generata de conceptul de republica semiprezidentiala, care tensioneaza raporturile dintre presedinte si parlament.

Aici, ca si in alte cazuri, avem nevoie de o separare mai clara a atributiilor puterilor din stat.

Sunt doua solutii: fie o republica prezidentiala, fie una parlamentara.

Este o decizie importanta ce trebuie luata la nivel politic. Ambele optiuni au si avantaje si dezavantaje. Fiecare solutie are mai mult sau mai putin sprijin public. Este necesar sa conturam, in raport cu viziunea noastra social democrata despre stat si rolul sau, ce varianta dorim sa promovam in parlament.

Implicit o anume optiune ar impune si un anumit mod de alegere a presedintelui si, probabil, si un anumit mod de suprapunere a ciclurilor electorale.

Solutia prezidentiala impune si o alta perspectiva cu privire la statutul executivului, functia de prim ministru fiind serios pusa in discutie.

Mentinerea solutiei semiprezidentiale este si ea o optiune, dar si in acest caz sunt necesare departajari mai clare ale competentelor si raporturilor de putere.

A doua decizie importanta priveste structura, functiile si dimensiunile legislativului.

Referendumul a indicat dorinta electoratului de diminuare, la maximum 300, a numarului de parlamentari. Referendumul a aratat si existenta, in mai mica masura, a unei optiuni pentru un parlament unicameral. Este vorba de un vot consultativ, dar el nu poate fi ignorat cu usurinta, fara o argumentare serioasa, bine comunicata publicului.

Intrebarea este daca un parlament unicameral asigura un control parlamentar suficient si daca nu se produce astfel un proces de diminuare a rolului parlamentului in raport cu executivul, mai ales, daca o astfel de solutie este dublata si de optiunea pentru o republica prezidentiala.

O astfel de reducere ar diminua costurile institutiei parlamentare, dar ar putea duce si la un deficit de reprezentare democratica.

Adoptarea celor doua cerinte ale referendumului ar presupune o regandire a rolului si statutului institutiei parlamentare, care fie ar deveni una decorativa, fie ar trebui sa dobandeasca puteri sporite pentru a pastra statutul de principala putere in stat.

De modul in care vom decide cu privire la aceste modificari depinde in continuare intreaga constructie constitutionala.

Votul uninominal in sistemul actual, de fapt unul, in ultima instanta proportional, s-a dovedit un esec. Modificarea sistemului de vot este o necesitate indiscutabila.

Aici, avem de ales intre un sistem proportional, majoritar sau mixt. Daca nu dorim sa ne intoarcem la sistemul de lista – proportional, atunci, de fapt, optiunea este intre votul majoritar, de preferat in doua tururi de scrutin, sau la un sistem mixt, in care o parte din parlament sa fie aleasa proportional si o alta parte majoritar.

Indiferent ce solutie alegem, trebuie sa privim constitutia ca pe un sistem juridic si sa admitem ca solutiile trebuie sa fie coerente si compatibile, altfel, intreaga functionalitate a sistemului constitutional va fi pervertita.

Pornind de la observatiile de mai sus, se poate elabora un proiect de reforma constitutionala, a caror prevederi ar urma sa intre in vigoare dupa consumarea actualului ciclu electoral, care sa porneasca de la urmatoarele teze:

• Trecerea la un sistem de republica parlamentara (cu alegerea presedintelui de catre parlament), sau cu mentinerea actualului sistem semiprezidential (cu alegerea presedintelui prin vot direct, de catre cetateni), dar cu o serie de amendamente privind atributiile presedintelui, care sa asigure prevalenta deciziei parlamentului ca organ reprezentativ suprem in stat.
• Un parlament bicameral, insumand un numar maxim de 300 de membri:o    Senatul avand, in principal, rolul de reprezentare a comunitatilor locale si de avizare, la nivel national, a legislatiei europene.o    Membrii senatului ar putea fi alesi in colegii uninominale, prin vot majoritar, cate unul pentru fiecare judet, unul pentru municipiul Bucuresti si cate unul pentru fiecare sector al capitalei.o    Camera Deputatilor ar avea rolul de principal decident cu privire la legislatia nationala.

  o    Deputatii ar urma sa fie alesi pe baza unui sistem electoral mixt: jumatate pe sistem proportional (pe liste de partid) si jumatate prin vot majoritar. Pentru deputatii alesi pe liste de partid s-ar putea stabili o clauza care sa le interzica migratia politica pe perioada mandatului parlamentar.

  o    Reprezentantii minoritatilor nationale ar urma sa fie alesi in continuare pe actualul sistem.

Continuare:
REFORMA FISCALA

PSD are nevoie de o viziune proprie despre reforma statului (III)

(continuare)

REFORMA FISCALA

Criza economica a scos cu pregnanta in evidenta imperfectiunea actualului sistem fiscal. Bugetul este subalimentat, economia reala este pusa in dificultate de complexul stufos de taxe si impozite, iar sistemul taxarii nediferentiate polarizeaza excesiv societatea, ignorand principiul solidaritati si echitatii sociale.

O reforma fiscala, care sa simplifice sistemul de taxe si impozite si care sa reintroduca principiul taxarii diferentiate si progresive este in viziunea social democrata o necesitate.

Ar fi util de studiat experienta unor state europene, care au un sistem fiscal mult simplificat, asigurand, in acelasi timp, si o buna colectare a veniturilor statului.
Paralel sunt necesare masuri de crestere a transparentei cheltuielilor bugetare si de alocare mai judicioasa si echitabila a resurselor, in special, in plan departamental si teritorial.

Un nou concept de politica fiscala trebuie sa constituie in primul rand o parghie de relansare a cresterii economice, altfel, orice reforma fiscala va conduce in final tot la clasica penurie de resurse bugetare. Principiul: putin de la cat mai multi, ramane pe deplin valabil. El trebuie dublat de o contributie progresiva proportionala cu venitul fiecaruia.

O societate este cu atat mai stabila si cu atat mai viguroasa cu cat are o pondere mai mare a clasei mijlocii in structura sa sociala. O astfel de premisa, aflata, in opinia noastra, in consens cu viziunea social democrata ce trebuie promovata de PSD, ne incurajeaza sa gandim o reforma a sistemului fiscal, care sa pastreze actualul nivel de impozitare pentru cei care au venituri lunare situate intre cuantumul salariului mediu pe economie si un nivel de doua, pana la trei mii de euro pe luna.

O astfel de plaja de impozitare ne apropie si de veniturile considerate medii la nivelul statelor din Uniunea Europeana.

Pe baza unor calcule si proiectii bugetare, ca masura de protectie sociala, s-ar putea micsora impozitul pentru cei care au venituri situate intre nivelul salariului minim pe economie si cel mediu si s-ar putea adopta masura scutiri de impozitare a veniturilor mai mici decat salariu minim pe economie.

Pentru cei ce depasesc nivelul de 3000 de euro pe luna este normal sa gandim un impozit progresiv si, chiar, pentru cei cu venituri si profituri foarte mari, este de analizat solutia unei taxe de solidaritate sociala.

Este important ca orice reforma a sistemului de impozitare sa nu reduca veniturile statului, ci sa incurajeze cresterea economica si efortul activ al persoanei de a-si castiga existenta prin munca si spirit intreprinzator.

Bugetul trebuie sa fie in primul rand o sursa pentru investitii publice de mare anvergura si un mecanism de stimulare al populatiei active si, doar, in ultima instanta, o sursa de protectie sociala pentru cei defavorizati.

REFORMA STRUCTURII SOCIALE

Dupa douazeci de ani de la revolutie societatea romaneasca are inca o structura sociala dezechilibrata si inadecvata tendintelor contemporane.

Populatia activa este in scadere, iar ponderea celor ce traiesc din agricultura de subzistenta excesiv de mare. Ponderea celor din sectorul serviciilor, desi in crestere, este inca foarte mica. Desi numarul personalului din administratie a crescut nejustificat in ultimii ani, in mod paradoxal, unele sectoare bugetare au personal subdimensionat si subcalificat. Numarul somerilor, pe fundalul crizei economice, este in continua crestere. Emigratia economica a redus masiv volumul fortei de munca tinere din economie.

Polarizarea sociala s-a accentuat. Clasa de mijloc a societatii noastre este inca redusa numeric si expusa, de efectele crizei economice, la o diminuare si mai accentuata.

Acest tablou al structurii sociale arata ca este nevoie de o reforma a acesteia. O astfel de reforma nu poate fi facuta cu mijloace administrative. Este nevoie de un complex de masuri, in special, de natura economica, care sa reconfigureze structura sociala. Reglementarea pietelor si, in special a pietei muncii, reprezinta una din parghiile importante prin care putem reconstrui echilibrul social si ocupational al Romaniei.

Una din marile provocari ale societatii romanesti, comuna, dealtfel, societatilor dezvoltate de tip occidental, este generata de dezechilibrul accentuat al structurii de varsta a populatiei noastre. Fara politici de sprijinire a familiilor tinere va fi tot mai dificil de pastrat echilibrul intre numarul persoanelor active si cel al celor aflate la pensie.

Reforma structurii sociale trebuie sa fie prioritatea social democratiei romanesti.

REFORMA CLASEI POLITICE

Este un loc comun ca, astazi, clasa noastra politica a atins un grad mare de erodare. Electoratul are deja o stare de repulsie fata de politicieni si de partide. Solutia votului uninominal, in forma adoptata, a facut mai mult rau decat bine.

Problema este nascuta din lipsa reformei interne din partide. Liderii actuali s-au decredibilizat, partidele au devenit structuri aproape inchise si cu o dinamica interna de multe ori dubioasa.

Lipsa unei definiri doctrinare clare, traseismul politic, individual sau de grup, au facut imposibila diferentierea partidelor si a solutiilor politice propuse.

Mercantilizare partidelor si a sistemului de selectare a candidatilor la alegerile de la toate nivelurile, accentuata de actualul sistem de vot, asa zis, uninominal a micsorat numarul personalitatilor politice cu valoare autentica, profesionalizate politic si capabile de un real activism social.

Sentimentul ca elita politica este osificata, ostila la ascensiunea unor figuri noi si ca grupurile de interese transpartinice sunt cele care fac legea este cauza unei lipse accentuate de speranta a votantilor ca, prin votul lor, mai pot schimba ceva in evolutia Romaniei.

Asteptarea omului providential, a unei personalitati politice salvatoare, a unui fel de „mesia de partid si de stat”, sistematic inselata, este expresia unui optimism tot mai redus cu privire la capacitatea sistemului democratic de a raspunde nevoilor societatii.

Obsesia luptei pentru putere si practicarea unei opozitii distructive au erodat in aceeasi masura si puterea si opozitia.

Sentimentul ca, indiferent cine guverneaza, solutiile si metehnele sunt tot aceleasi a dezorientat electoratul. Democratia, in sine, este considerata de multi un lux inutil.

Nu putem accepta ideea ca partidele sunt la originea raului in societatea romaneasca si nici ca putem concepe o societate democratica fara partide.

Partidele sunt, in ultima instanta, expresia intereselor si curentelor de opinie din societate. Reprezentarea intereselor, optiunilor si vointei electoratului se poate face eficient doar prin intermediul partidelor. Solutia nu este cea a unei societati fara partide, ci a unor partide puternice si responsabile, care sa devina adevarate elite morale si profesionale ale societatii romanesti.

Un nou sistem electoral, o noua distributie a responsabilitatilor in interiorul sistemului de putere si un control public mai eficient asupra celor alesi sau nominalizati in diferite functii publice pot face posibila reforma clasei politice.

Solutia sistemului de vot mixt ar genera un echilibru mai bun intre ratiunile si strategiile de partid si reprezentarea optiunilor locale ale electoratului.

Un sistem de finantare a partidelor, mai transparent si mai restrictiv, precum si reguli electorale de campanie mult mai austere ar ajuta la reducerea coruptiei si a clientelismului din interiorul clasei politice.

O separare mai clara intre activul de partid si sistemul functiilor publice din administratie este obligatorie pentru depolitizarea institutiilor statului si pentru reconstructia partidelor, care sunt astazi prea dependente de tactica exploatarii beneficilor administrarii politicilor si resurselor financiare publice.

Reforma reala a clasei politice nu poate fi realizata fara o separare mai clara a acesteia de structura administrativa a societatii.

Reforma clasei politice se poate face doar de fiecare partid in interiorul sau.

PSD ARE ACUM POSIBILITATEA DE A SE REFORMA

In primul rand, este vorba de a adopta o noua viziune politica, de o reintoarcere la valorile contemporane ale social democratiei, la principiile solidaritatii si echitatii sociale, dar si de promovarea unui alt mod de a face politica.

Nu performanta si duritatea actului de opozitie ne vor readuce electoratul pierdut, ci capacitatea de a propune proiecte politice noi, centrate direct pe asteptarile electoratului.

O noua garnitura de lideri ai acestui partid este chemata sa dea credibilitate si forta acestor proiecte. Fara o noua conducere a partidului, fara echipe de oameni credibili si plini de energie politica nu putem iesi din opozitie.

Reforma partidului impune o deschidere a acestuia spre electorat, spre noi membri, dar si o mai atenta cernere si promovare a resurselor umane si de competenta de care dispunem.

Reforma partidului si a clasei politice insemna sa dam electoratului certitudinea ca noi putem face ca societatea sa evolueze sensibil si durabil spre bine.

Am mai pierdut un parlamentar

Deputatul Valeriu Steriu, fost secretar de stat in Ministerul Agriculturii, a demisionat din PSD si s-a alaturat grupului independentilor. Adica partidul mai pierde un specialist, care a decis sa-si caute o solutie individuala. Se pare ca noul PSD, promis dupa pierderea alegerilor de vechiul presedinte Mircea Geoana, nu mai convinge. Oamenii din partid au inceput sa-si piarda increderea in capacitatea echipei Geoana de a realize un proiect viabil, care sa readuca PSD la guvernare.

Incotro se indreapta partidul cu Mircea Geoana in frunte? Foarte multi membri PSD isi pun cu ingrijorare aceasta intrebare. Cu multi dintre ei am stat de vorba personal si le-am aflat temerile. Iar concluzia este ca, daca noi, cei care declaram ca ne pasa de acest partid, nu prezentam rapid un proiect solid de viitor, oamenii vor cauta in continuare solutii individuale. Si aici nu ma refer numai la parlamentari, ci si la primari si consilieri.

Eu am spus ca stiu ce trebuie facut pentru ca PSD sa ajunga la putere pana cel tarziu in 2012. Multe dintre ideile care ne pot duce la acest rezultat le-am scris deja pe blog, altele urmeaza sa le propun in cel mai scurt timp. PSD, ca si Romania, are nevoie urgenta de o viziune politica.

P.S. Revin cu o temere a mea care, daca se adevereste, va pune in pericol unitatea partidului. Este vorba despre temerea ca Geoana & co. vor incerca sa organizeze un congres aranjat. Adica un congres cu cat mai putini delegati, alesi pe criterii mai putin democratice. Daca se va incerca acest lucru, PSD se va rupe.

DE CE N-A AJUNS PSD LA PUTERE (I)

ANALIZA GRESELILOR DIN ULTIMII CINCI ANI, CARE AU DUS PARTIDUL IN FATA CELUI DE-AL DOILEA CICLU SUCCESIV DE OPOZITIE

Oricate motive ar exista sa consideram rezultatul alegerilor prezidentiale din 2009 viciat de proceduri electorale incorecte, acum, dezbaterea pe aceasta tema este lipsita de sens. Rezultatul alegerilor trebuie privit ca o stare de fapt.

Astazi, avem o singura certitudine: Mircea Geoana a pierdut alegerile, iar PSD se gaseste in fata unei lungi si dificile perioade de opozitie.

Sunt tot mai multi cei care se intreaba pe ce drum trebuie sa mergem mai departe si cine ne poate conduce pe acel drum.

Exista cel putin trei opinii care se confrunta: unii considera ca, in acest moment, orice dezbatere si, mai ales, orice schimbare este periculoasa pentru partid, altii ar dori doar o analiza, mai mult sau mai putin profunda si, eventual, o retusare discreta a echipei de conducere, in timp ce altii sustin nevoia unei reforme radicale, cu schimbarea generatiei de lideri si cu o repozitionare doctrinara a partidului. Este greu de spus cine are dreptate, dar tocmai existenta acestor framantari firesti pentru un partid care se afla la inceputul celui de-al doilea ciclu succesiv de opozitie ne impune sa organizam cat mai curand un congres, care sa decida, in mod democratic si statutar, ce trebuie sa facem in viitor.

Ar fi o eroare sa ne focalizam atentia doar asupra celei mai recente confruntari electorale. In 6 decembrie 2009 am incheiat, de fapt, un ciclu politic de cinci ani si este necesar sa facem o analiza de ansamblu a acestei etape.

O astfel de analiza ne va ajuta sa intelegem unde am gresit si ne va obliga sa ne asumam, fiecare, raspunderea pentru ceea ce am facut.

In cautarea electoratului pierdut

O analiza comparativa a rezultatului alegerilor generale din 2004 si 2008 si a celor prezidentiale din 2004 si 2009 este utila pentru a constata cum am evoluat in cursul ultimului ciclu electoral.

Rezultatul alegerilor generale din 2004

Partidul	Camera deputatilor		Senat
	Nr. voturi	%	Nr. voturi	%
PSD+PUR	3.692.608	36,64	3.760.560	37,16
DA (PNL+PC)	3.150.301	31,26	3.209.073	31,71
PRM	1.302.724	12,93	1.379.789	13,63
UDMR	624.301	6,2	633.735	6,26

Rezultatul alegerilor generale din 2008

Partidul	Camera deputatilor		Senat
	Nr. voturi	%	Nr. voturi	%
PSD+PC	2.279.449	33,09	2.352.968	34,16
PDL	2.228.860	32,36	2.312.358	33,57
PNL	1.279.063	18,57	1.291.029	18,74
UDMR	425.008	6,17	440.449	6,39

Este de mentionat ca din punctul de vedere al numarului de mandate obtinute in parlament in 2008, PDL, desi a avut un numar mai mic de voturi a obtinut cu trei mandate mai mult.

Alegerile prezidentiale din 2004

Candidatul	Turul 1		Turul 2
Adrian Nastase	4.278.864	40,97%	4.881.520	48,77%
Traian Basescu	3.545.236	33,92%	5.126.894	51,23%

Alegerile prezidentiale din 2009

Candidatul	Turul 1		Turul 2
Traian Basescu	3.153.640	32,44%	5.274.063	50,33%
Mircea Geoana	3.027.838	31,15%	5.204.102	49,66%
Crin Antonescu	1.945.831	20,02	–	–

Analiza acestor date statistice ne arata ca in perioada 2004-2009, cu exceptia PRM, singurul partid parlamentar care a inregistrat un regres este PSD. Daca in 2004 PSD obtinea aproximativ o jumatate de milion de voturi mai mult decat Alianta DA (PNL+PD), in 2008 PSD nu mai avea decat cateva zeci de mii de voturi mai mult decat PDL. Mai grav este ca PDL si PNL, care se definesc ca partide de dreapta, au acum, impreuna, peste un milion doua sute de mii de voturi mai mult decat PSD.

Definirea PDL si PNL ca partide de dreapta ar trebui, insa, supusa unei analize mai nuantate.

PDL este in momentul de fata exponentul dreptei din Romania, dar trebuie remarcat ca, in discursul public, viziunea sa de dreapta este dublata de un strat consistent de populism, care pentru multi dintre votanti creeaza falsa perceptie a unui demers politic de stanga (chiar radical).

In cazul PNL, apare, in special dupa intrarea in opozitie, un fenomen de translatie spre stanga (poate si din nevoia conjuncturala de a se coordona din punct de vedere al discursului cu PSD). Se poate spune ca astazi PNL are pronuntate caracteristici social-liberale, ocupand spatiul gol de la centru, parasit de PD atunci cand a migrat la dreapta. Si in acest caz, este probabil ca o parte a electoratului cu optiuni de stanga sa posede tendinta de a gravita in spatiul politic al partidului liberal.

Aceste cifre arata ca a avut loc o schimbare importanta in raportul de forte de pe scena politica romaneasca. Pentru prima data, dupa 1989, PSD pierde suprematia in fata partidelor de la dreapta sa.

Este evident ca in electoratul din Romania s-a produs in ultimii cinci ani o schimbare masiva de comportament si optiune electorala. Aceasta schimbare este, in parte, rezultatul modificarilor socio-demografice si socio-economice care s-au petrecut in ultimii 20 de ani si, cu precadere, in decursul ultimelor doua legislaturi.

Din pacate, aceasta tendinta de diminuare a electoratului traditional de stanga din Romania a fost potentata de o serie de erori de strategie pe care partidul le-a facut in ultimii cinci ani si de o criza de credibilitate pe care PSD a traversat-o in aceasta etapa.

Continuare:

UNDE SI CE AM GRESIT?

TREI ERORI DE TACTICA SI STRATEGIE POLITICA

DE CE N-A AJUNS PSD LA PUTERE (II)

ANALIZA GRESELILOR DIN ULTIMII CINCI ANI, CARE AU DUS PARTIDUL IN FATA CELUI DE-AL DOILEA CICLU SUCCESIV DE OPOZITIE

(continuare)

UNDE SI CE AM GRESIT?

1. Reforma partidului
Congresul PSD din 2005 a fost considerat de multi o cotitura in viata partidului. Dupa Congres a aparut o asteptare, uneori supradimensionata, pentru reforma si innoire a partidului. Din nefericire, privind retrospectiv, putem spune ca reforma, atata cata a fost, mai curand a fragilizat partidul si a amplificat confuzia din interiorul bazinului nostru electoral.

Schimbarile succesive de statut, dar si de echipa de conducere au avut efecte negative. Partidul, in loc sa isi mobilizeze fortele a lasat loc unei competitii interne care a condus la marginalizarea unor lideri importanti ai partidului si chiar a unor intregi organizatii.

Noua generatie de lideri a fost chiar mai putin credibila decat cea care era considerata uzata si depasita moral.

Ideea, in sine valoroasa, a cresterii rolului si autonomiei organizatiilor judetene a generat o slabire a capacitatii de coordonare a partidului. In realitate liderii judeteni, desi mai putin controlati de la centru, au devenit un simplu mecanism de validarea unor decizii luate la varful partidului in grupuri informale de decizie.

Ascensiunea politica in partid si selectia noii elite politice a fost de multe ori bazata pe un fenomen de mercantilizare a partidului, potenta financiara devenind un criteriu cheie.

Sistemul bine articulat de organizare si mobilizare a partidului, care reprezenta in trecut unul din atuurile importante ale PSD a fost neglijat.

De cele mai multe ori reforma a fost condusa si conceputa in functie de opinii si solutii sugerate de exponentii de dreapta ai societatii civile.

2. Reforma doctrinei
Din punct de vedere doctrinar PSD si-a pierdut din identitate si forta. Demersul doctrinar a fost considerat lipsit de importanta. In multe momente s-a mizat pe strategia dezideologizarii. Partidul a oscilat continuu intre stanga si dreapta.

A aparut tendinta substituirii discursului doctrinar cu unul orientat excesiv imagologic. Mesajele electorale conjuncturale si ideile de program de guvernare amalgamate au generat mai curand confuzie in electorat si sentimentul ca partidul a parasit principiile stangii.

Spre deosebire de PDL, care a intarit caracterul sau doctrinar si a accentuat in discursul sau public optiunea pentru valorile si solutiile politice de dreapta, PSD a dat senzatia ca se detaseaza de propria sa familie ideologica si ca isi cauta o pozitionare mai curand spre dreapta. Aceasta alunecare spre dreapta a fost conturata si mai puternic de incercarea de a prelua in discursul PSD temele si modalitatile de abordare specifice in primul rand PDL, a rezultat o forma de mimetism al discursului politic care a diminuat credibilitatea partidului in cadrul dezbaterii publice. Cooperarea cu PNL in proiectul Johanis si, apoi, in turul doi al alegerilor prezidentiale a adus noi accente de dreapta in discursul public al PSD. Acest compromis a diminuat in realitate credibilitatea ofertei candidatului PSD, fiind perceput de electorat ca artificial si conjunctural.

3. Criza de imagine si de credibilitate
In 2004, PSD a castigat alegerile parlamentare, dar nu si guvernarea. Aceasta a fost consecinta directa a pierderii alegerilor prezidentiale de catre Adrian Nastase. Victoria lui Traian Basescu, la limita, in turul doi, s-a petrecut pe fundalul unei profunde erodari a imaginii publice a PSD. Pe de-o parte, partidul era considerat inca criptocomunist, iar pe de alta parte, dobandise imaginea de partid stat, care ofera imunitate coruptiei politice la varf. Aceste clisee bine sustinute mediatic au acoperit cu desavarsire performantele guvernarii si au condamnat partidul la o dificila izolare politica in opozitie.

Reactia fireasca a fost un demers de reconstructie a imaginii publice a PSD. S-a incercat schimbarea discursului, s-au adus in primul plan al scenei politice noi purtatori de imagine, precum si fel de fel de fantezii identitare, unele chiar hilare, cum au fost cea a furnicilor rosii sau cea a cocorilor PSD.

Efortul vizibil de cosmetizare a imaginii a fost mai curand de natura sa diminueze credibilitatea partidului, iar anumiti purtatori de mesaj au pus noi etichete penibile pe imaginea PSD.

Unele promisiuni electorale fanteziste si lipsa coerentei si consecventei demersului politic au mentinut la cote scazute credibilitatea partidului.

Rezultatul ultimelor alegeri arata ca PSD continua se afle in plina criza de imagine si credibilitate, noi etichete precum cea de partid al mogulilor se adauga peste stratul mai vechilor deficiente de imagine.

4. Strategia de schimbare a bazei electorale
Sesizand corect tendinta de diminuare a propriului bazin electoral PSD a incercat sa isi schimbe baza electorala. A fost vizat in primul rand electoratul urban si tanar, cu optiuni mai conturate spre dreapta. Aceasta strategie a fost sustinuta si de reforma doctrinara.

Rezultatul a fost mult sub asteptari. Noile bazine electorale au ramas in mare parte ostile PSD si, din nefericire, s-a pierdut, simultan, si o parte semnificativa a electoratului traditional de stanga, care s-a regasit mult mai bine in discursul populist al PDL.

Una din gravele deficiente ale PSD in aceasta perioada a fost ca nu a analizat corect si in profunzime dinamica electoratului si nu a reusit sa preintampine alunecarea unor largi categorii sociale, care sunt in mod firesc conectate stangii, spre oferta electorala a PDL si PNL.

PSD a ramas un partid al electoratului de stanga pasiv (pensionari cu pensii mici, tarani care traiesc din autoconsum, etc.) aflat, in special in perioadele de crestere economica, in continua tendinta de diminuare. Oferta noastra electorala, viziunea si proiectul politic nu au evoluat in ritmul societatii romanesti. Am ramas un partid definit de expresia „va dam”. Conceptul statului paternalist a ramas pentru PSD in centrul proiectului sau politic.

Categorii ample de electorat activ de stanga (angajati din mediul privat si din sectorul bugetar, mici intreprinzatori, fermieri orientati spre productia de piata, tineri plecati la munca in strainatate, etc.), care au reusit sa-si asigure un standard de viata rezonabil prin propriul lor efort si care doresc, mai curand, un stat care sa le protejeze statutul dobandit (locuri de munca, stabilitate economica, un mediu de afaceri prietenos, taxe si impozite reduse) si sa le ofere servicii publice de calitate, eficiente si usor accesibile nu s-au mai regasit in proiectul de societate propus de PSD. Tocmai acest electorat ofensat de ineficienta clasei politice (perceputa, in tot mai mare masura, ca o elita parazitara a societatii romanesti) si care aspira la un stat al bunei guvernari, de tip occidental, este cel care, fie s-a lasat sedus de conceptul reformei statului promovat de Traian Basescu, fie s-a regrupat in tot mai marele contingent al absenteistilor.

5. Aliantele politice
Pe masura ce forta sa electorala s-a diminuat PSD a fost nevoit sa caute solutii de construire a unei majoritati parlamentare la dreapta sa. In cinci ani au fost incercate, pe rand, toate formulele de alianta. Rezultatul a fost insa costisitor pentru partid. Treptat, PSD a ajuns sa se manifeste, sub conducerea lui Mircea Geoana & Co, ca un partid subaltern, nevoit sa se multumeasca cu un rol secundar in diferite formule de guvernare.

Costurile acestor aliante au fost platite electoral, atunci cand PSD a trebuit sa isi insuseasca costurile guvernarilor pe care le-a sustinut din parlament sau la care a participat.

Pierderea initiativei politice risca sa devina in continuare unul din pericolele majore pentru viitorul stangii in Romania.

Continuare:
Trei erori de tactica si strategie politica

DE CE N-A AJUNS PSD LA PUTERE (III)

ANALIZA GRESELILOR DIN ULTIMII CINCI ANI, CARE AU DUS PARTIDUL IN FATA CELUI DE-AL DOILEA CICLU SUCCESIV DE OPOZITIE

(continuare)

TREI ERORI DE TACTICA SI STRATEGIE POLITICA

1.    Debarcarea lui Adrian Nastase

Una din primele erori majore a fost facuta in martie 2006, cand, din dorinta de a diminua costurile de imagine pricinuite de acuzatiile de coruptie la adresa lui Adrian Nastase (la acea data presedinte executiv al PSD si presedintele Camerei Deputatilor), s-a decis suspendarea acestuia din conducerea partidului si cedarea presedintiei Camerei Deputatilor.

Desi la data respectiva s-a sperat intr-un efect pozitiv de imagine, in realitate PSD a pierdut atat din punct de vedere politic cat si din cel al imaginii publice.

Debarcarea lui Adrian Nastase a fost privita de electorat ca o recunoastere a coruptiei la varf din PSD, iar pierderea conducerii Camerei a diminuat mult capacitatea de control politic al puterii.

In partid s-a creat un dezechilibru si treptat lupta pentru putere s-a accentuat. Partidul a lasat imaginea unui partid dezbinat si gata de fractura.
Desi pe termen scurt a existat un anumit beneficiu de imagine, in timp acesta a fost anihilat de mentinerea acuzatiilor de coruptie la adresa PSD.

2. Suspendarea presedintelui
O a doua eroare majora a fost actiunea de suspendare a presedintelui Traian Basescu.

Actiunea a facut parte dintr-un complex strategic mai amplu care a avut ca efect scoaterea PDL de la guvernare si trecerea sa in opozitie.

O prima consecinta a fost ca PSD a fost nevoit pana la sfarsitul mandatului 2004-2008 sa sprijine, in mod netransparent, guvernul liberal, asumandu-si in acest mod importante costuri negative ale guvernarii si deschizand calea PDL de a se manifesta inaintea alegrilor ca principala forta a opozitiei.

Actiunea de suspendare a Presedintelui si esecul de la referendum au condus astfel la relansarea PDL si a lui Traian Basescu, care inainte de aceste evenimente se aflau in cea mai grava criza de credibilitate publica.

3. Managementul defectuos al aliantei cu PDL
O a treia eroare de strategie a fost managementul deficitar al aliantei de guvernare cu PDL. Negocierea inabila a portofoliilor ministeriale, continua oscilatie intre putere si opozitie, precum si acceptarea cu foarte putin timp inainte de iesirea de la guvernare a unor pachete legislative controversate au contribuit major la pierderea alegerilor prezidentiale.

LIPSA DE CONSECVENTA SI DE VIZIUNE POLITICA

Dupa cinci ani petrecuti in opozitie, PSD nu a reusit sa genereze un proiect politic bine articulat pe principiile stangii democratice. Lipsa de consecventa, numeroasele oscilatii si reorientari ale discursului si strategiei au dezorientat electoratul partidului.

In timp ce Traian Basescu si PDL propun o reforma a statului cu accente autoritare de dreapta, PSD nu a fost pregatit sa solicite electoratului sprijinul pentru un model social democrat al reformei societatii romanesti.

Am acceptat cu usurinta proiectul unui stat slab, fara functii de echilibru social, un stat cu un control parlamentar diminuat si cu o prevalenta exacerbata a functiei prezidentiale.

Pierderea initiativei politice pe frontul reformei economiei, institutiilor si societatii romanesti au diminuat impactul discursului nostru politic.

PSD TREBUIE SA REDEVINA NUMARUL UNU.

PSD este partidul care, din punct de vedere structural si doctrinar, reprezinta singura forta politica viabila a stangii progresiste din Romania. Forta acestui partid sta in numarul sau mare de militanti si simpatizanti, precum si in soliditatea structurilor sale teritoriale.

In ultimii ani, in ciuda numeroaselor erori de strategie ale actualei conduceri a partidului si a eforturilor tot mai sustinute ale adversarilor nostri politici de a ne destructura si marginaliza, am demonstrat, in special prin baza noastra de masa, prin organizatiile noastre din teritoriu, ca avem forta de a ne mobiliza si de a lupta pentru valorile stangii impotriva unei drepte, tot mai agresive si mai bine articulate, a carui exponent radical este astazi PDL.

PSD nu are si nu poate avea vocatia de a fi un partid de rangul doi in Romania.

Majoritatea cetatenilor nostri, la fel ca in oricare alt stat al Uniunii Europene, au aspiratii si nevoi ce impun proiecte politice de stanga. PSD are datoria sa fie expresia politica a acestei realitati sociale. Nici un alt partid din Romania nu are un potential electoral mai mare decat noi. Este timpul sa redobandim increderea si sprijinul acestor oameni. In perioada urmatoare, marea provocare pentru PSD este tocmai readucerea in spatiul sau politic a electoratul activ de stanga. Altfel, procesul de erodare a bazei noastre electorale se va amplifica si revenirea la putere nu se va mai putea face decat in conditia de partid cu statut secundar.

Viitorul Congres trebuie sa scoata in evidenta cu claritate si pregnanta identitatea noastra de stanga. Este nevoie de o noua viziune politica, de un nou mod de abordare a actului guvernarii si de o noua echipa de conducere a partidului.